Clinica Ortopedicum · 0746 223 500
Consultații: miercuri 10:00–20:00 · vineri 10:00–16:00

Proteza de genunchi – Necesitate, Tipuri și Recuperare

Distribuie acest articol:

Proteza de genunchi înlocuiește părți ale articulației genunchiului care sunt deteriorate. Operația ajută la ameliorarea durerii și mobilității, îmbunătățind astfel funcționarea mai bună a genunchiului. În timpul intervenției chirurgicale osul și cartilajul deteriorat sunt înlocuite cu piese din metal și plastic. Cel mai frecvent motiv pentru intervenția chirurgicală de protezare a genunchiului este ameliorarea durerii cauzată de artroză. Persoanele care au nevoie de o intervenție au de obicei probleme la mers, la urcatul scărilor și la ridicarea de pe scaun.

Ce este proteza de genunchi?

Ca și concept proteza de genunchi este tratamentul final al artrozei de genunchi (gonartroza) atunci când acesta nu mai răspunde la tratamente convenționale neinvazive.

Dar atunci ce este gonartroza?

Gonartroza este o deteriorare cronică a genunchiului, invalidantă, cu evoluție progresivă prin care cartilajul articular se degradează progresiv cu apariția de durere și limitarea mobilității. Practic, este o îmbătrânire a articulației. Afectează din ce în ce mai des populația peste 60 de ani.

Imagine cu genunchi artrozic (stânga) și după operația de proteză de genunchi (dreapta)

Anatomia genunchiului

Genunchiul[1] este cea mai mare articulație a corpului și este alcătuit din capătul inferior al coapsei (femur), capătul superior al gambei ( tibia) și rotulă (patela). Capetele acestor trei oase sunt acoperite cu un cartilaj articular, o substanță netedă care protejează oasele și le permite să se deplaseze cu ușurință în interiorul articulației. În interiorul articulației se află meniscurile, în forma literei C, cu rolul de a absorbi șocurile în timpul activităților. Ligamentele țin femurul și tibia împreună și oferă stabilitate, iar mușchii coapsei dau forță genunchiului. Toate suprafețele rămase ale genunchiului sunt acoperite de o membrană subțire numită membrană sinovială.

În mod normal, toate aceste componente funcționează în armonie. Boala sau accidentarea pot perturba această armonie ducând la durere, slăbiciune musculară și reducerea funcționalității normale.

Care este tratamentul gonartrozei?

Tratamentul inițial al artrozei de genunchi este nechirurgical. Din păcate nu dispunem de un “arsenal” foarte variat. În plus, puține lucruri s-au demonstrat a fi eficiente. Asociația Medicilor Ortopezi din Statele Unite ale Americii (AAOS) a elaborat un ghid[2] pentru tratamentul nechirurgical al gonartrozei. În afară de calmante și antiinflamatorii de care practic nu putem abuza, dispunem de exercițiile fără impact de tonifiere ale musculaturii, scăderea în greutate (dacă este cazul) și infiltrațiile intra-articulare. Acestea la rândul lor pot fi de cortizon (în faza inflamatorie a procesului), acid hialuronic și derivați, plasmă bogată în plachete (PRP) și, mai nou, celule stem.

Suplimentele care abunda pe piata farmaceutica (si nu numai) pot ajuta la ceva?

Trebuie să ne ferim de marea majoritate a suplimentelor “miraculoase”. Aproape niciunul nu au un studiu în spate, ci doar pura publicitate. Singurele componente care au studii sunt combinația între glucozaminoglicani și condroitinsulfați, și asta în general doar pentru artroză precoce și cu rezultate contradictorii.

Orice pacient care sufera de gonartroza are nevoie de o proteza de genunchi?

Nu. Candidații pentru proteza de genunchi sunt pacienții ce suferă de artroză și care au dureri aproape permanente și limitare funcțională ce nu au răspuns la tratamentul nechirurgical. Indicația este în principal clinica, nu atât radiologică.

Care sunt cauzele necesitatii unei proteze de genunchi?

  • Osteoartrită (artroza) – este o artrită degenerativă primară care de obicei apare la persoanele în vârstă de peste 60 de ani, dar poate apărea și la persoanele mai tinere; cartilajul articular se înmoaie și se uzează, astfel oasele ajung în contact direct, iar datorită frecării provoacă durere și rigiditate a genunchiului
  • Artrita reumatoidă- este o boală în care membrana sinovială se inflamează și se îngroașă; datorită inflamației cronice se ajunge la deteriorarea cartilajului, practic fiind o artroză inflamatorie
  • Artrita post-traumatică – poate urma unui traumatism grav la genunchi; fracturi ale oaselor din jurul genunchiului sau rupturi ale ligamentelor genunchiului. Aceste leziuni în timp relativ scurt pot deteriora cartilajul articular, provocând durerea și limitarea funcției genunchiului

Ce presupune operatia de proteză de genunchi?

Proteza de genunchi (numita și artroplastia de genunchi) presupune înlocuirea parțială sau totală a cartilajului articular degradat de la nivelul genunchiului, cu o proteză de genunchi. Aceasta e formată din 3 componente: componenta femurală care este metalică și înlocuiește cartilajul articular femural degradat, componenta tibială (metalică) care înlocuiește cartilajul articular de la nivelul tibiei și un despărțitor de polietilenă (plastic) care se afla între primele componente, facilitând mișcarea de flexie/extensie a genunchiului.

Pentru mai multe informații, vă puteți programa la un consult aici.

proteza de genunchi
A – gonartroza genunchi drept. B – același genunchi după operația de proteză de genunchi.

Ce tipuri de proteze de genunchi exista?

Există câteva tipuri de proteze[3] de genunchi folosite în această procedură, în funcție de compartimentul (zona) uzat(a):

  • Unicompartimentală (parțială) – se folosește atunci când artroza afectează un singur compartiment, putând fi patelo-femurală sau femuro-tibială
  • Totală – se folosește când există o uzură globală a genunchiului, practic înlocuind toată suprafață portanță a articulației
  • De Revizie – este o proteză modulară la care față de una totală se adaugă diferite componente pentru a reconstrui defectele osoase prezente

Ce este o proteza “personalizata” de genunchi?

Proteza personalizată de genunchi este disponibilă în România de câțiva ani, mărimile componentelor fiind bine stabilite preoperator cu ajutorul tomografiei computerizate sau rezonanței magnetice. Imaginile obținute sunt trimise producătorului care reconstruiește 3D genunchiul dumneavoastră, fabricând apoi “ghiduri de tăiere” specifice genunchiului dumneavoastră. Acest proces poate dura până la 6-8 săptămâni.

Este absolut necesara personalizarea protezei?

Repet, nu este o personalizare a protezei ci a ghidurilor de tăiere. Există anumite situații (5% aproximativ), atunci când nu se pot folosi ghidurile de tăiere convenționale și trebuie folosita aceasta personalizare. În situații convenționale, pentru un chirurg experimentat, este indiferent dacă se folosesc ghidurile convenționale sau personalizate. De altfel, succesul operației nu depinde doar de corecta tăiere a osului pentru poziționarea protezei ci și de alți factori, eliberarea țesuturilor moi, echilibrarea lor, etc.

Se poate folosi un robot la operația de protezare a genunchiului?

Da, există mai mulți “roboți” speciali pentru realizarea operației de artroplastie de genunchi. Aceștia ajută chirurgul prin creșterea preciziei implantării componentelor protezei. Dr. Dragoș Popescu este specializat în operațiile de protezare atât cu robotul Cori[4] cât și cel Rosa[5].

În ce constă intervenția de proteză de genunchi operata cu un robot?

Intervenția de artroplastie de genunchi asistată de robot aduce cea mai nouă tehnologie în ajutorul chirurgului ortoped pentru a realiza aceasta intervenție cu mai multă precizie, practic dispărând orice posibilitate de eroare umană. Robotul, ajută ortopedul în a obține detalii anatomice exacte ale genunchiului iar cu acestea se va planifica intervenția chirurgicală, practic implantarea protezei de genunchi. În România, Dr. Dragoș Popescu folosește robotul Rosa pentru acest tip de operație.

Pentru a afla mai multe detalii despre proteza de genunchi operată cu un robot, puteți da click aici.

CUM SĂ TE PREGĂTEȘTI PENTRU OPERATIA DE ARTROPLASTIE DE GENUNCHI [6]

Pentru câteva săptămâni după intervenție, va fi nevoie de folosirea cârjelor sau un cadru. Asigurați-vă să le aveți disponibile la externare. De asemenea veți avea nevoie de un mijloc de transport spre casă de la spital și cineva care să vă ajute cu sarcinile zilnice în primele 2 săptămâni.

Pentru a vă face casa mai sigură și traiul mai ușor, luați în considerare următoarele:

  • Creați un spațiu de locuit la parter, deoarece urcatul scărilor poate fi dificil
  • Achiziționați o bancă sau un scaun stabil pentru duș sau cadă
  • Asigurați-vă că aveți balustrade sigure pentru scară
  • Obțineți un scaun stabil, mai înalt, cu o pernă și spătar ferm și un taburet pentru a vă ridica piciorul
  • Aranjați un înălțător pentru toaletă cu brațe dacă aceasta este joasă
  • Îndepărtați covoarele

Premergător operației de protezare a genunchiului, evaluarea stării de sănătate a pacientului reprezintă un pas primordial. Astfel că, medicul va solicita efectuarea unor analize de laborator, radiografii sau alte investigații imagistice.

Echipa operatorie (în special anestezistul) vă poate sfătui să întrerupeți să luați anumite medicamente și suplimente înainte de operație și veți fi instruit de măsurile prealabile care trebuie luate (să nu mâncați nici să beți nimic după miezul nopții înaintea operației, etc)

Este complicata operatia de proteză de genunchi?

Nu este complicată dar succesul operației depinde de experiența chirurgului ortoped care o realizează. Durata ei este de aproximativ 1-1,5 ore. A devenit practic cea mai frecventă operație neartroscopică a genunchiului.

COMPLICAȚII ȘI RISCURI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PROTEZA DE GENUNCHI

Ca în orice operație, nici cea de proteză de genunchi nu este lipsită de riscuri. Dacă există, acestea sunt de obicei minore și pot fi tratate. Riscul de a avea complicații[7] este strâns legat de vârsta pacientului, precum și de starea generală de sănătate a acestuia. Printre cele mai comune complicații se numără:

  • Cheaguri de sânge sau tromboză venoasă – pentru prevenirea acestora este recomandată purtarea ciorapilor compresivi și administrarea de anticoagulante
  • Sângerări în plagă – de obicei remit spontan în primele 24-48 ore
  • Cea mai temută complicație a acestei operații este infecția. Din fericire riscul este foarte mic, aproximativ 1-1,5% conform studiilor. Pentru prevenire se administrează antibiotice în timpul operației și, în anumite cazuri, chiar și după terminarea ei. Acest risc este mai crescut la persoanele obeze, care au multe boli asociate sau la cele care suferă de diabet zaharat. Infecția apărută după protezarea genunchiului este tratată de obicei cu o altă intervenție chirurgicală pentru a îndepărta țesutul infectat și eventual proteza. În cazul în care se îndepărtează și proteza, câteva luni mai târziu, după dispariția infecției se va pune o proteză de revizie la nivelul genunchiului.
  • Leziuni ale nervilor/țesuturilor- extrem de rare; fie sunt reparate în cursul operației, fie se vindecă ulterior
  • Probleme cu “noul genunchi”: dificultate în îndoirea genunchiului, durere și rigiditate, instabilitate la ridicare sau mers; toate acestea apar în primele luni și de-obicei pot fi ameliorate prin kinetoterapie.

Dupa operatie trebuie făcută recuperare?

Este foarte importantă. Nu întotdeauna trebuie realizată cu un kinetoterapeut dar, mai ales la început, trebuie făcută sub supraveghere. Se fac atât exerciții de mobilitate cât și de forță musculară.

In ce consta recuperarea postoperatorie [8]?

Depinde de vârsta, probleme de sănătate asociate și insistența cu care se realizează aceasta.Timpul mediu de recuperare TOTALĂ după intervenția de înlocuire a genunchiului este de aproximativ 6 luni, dar poate dura până la 12 luni pentru a reveni complet la activitățile solicitante din punct de vedere fizic.

În zilele imediat după operație se vor administra analgezice pentru ameliorarea durerii. Mobilizarea genunchiului prin mers cu sprijin și exerciții se va face de la 24 ore postoperator. În primele 24 ore se va folosi un cadru, ulterior se va trece la 2 cârje. De obicei, la 2 săptămâni putem utiliza o singură cârjă. Exercițiile de mobilitate și forță se vor realiza zilnic, în primele 2 săptămâni sub supraveghere.

Pansarea plăgii trebuie făcută la 48 de ore cu betadină. După aproximativ 15 zile de la operație, o asistentă se va ocupa de înlaturarea firelor sau capselor. Apoi, se stabilește o programare la 6 săptămâni pentru urmărirea recuperării pacientului.

La ce sa te aștepți cu privire la operatia de proteză de genunchi?

Operația de înlocuire a genunchiului este una dintre cele mai de succes proceduri ortopedice, oferind numeroase beneficii persoanelor care se confruntă cu dureri severe și mobilitate redusă din cauza osteoartritei, inclusive:

  • Ameliorarea durerii: durerea cronică de genunchi poate face dificil mersul pe jos, urcatul scărilor și desfășurarea activităților zilnice. Operația de proteză de genunchi are capacitatea de a reduce semnificativ sau chiar de a elimina durerea.
  • Restabilirea/ Refacerea mobilității: atunci când artroza afectează cartilajul din articulația genunchiului, suprafețele devin mai aspre, provocând un grad înalt de rigiditate a genunchiului, insoțit de durere. După operația de înlocuire a genunchiului, articulația se poate mișca mai liber, permițând pacientului să își desfășoare fără probleme activitățile de zi cu zi.
  • Independență sporită: recâștigarea mobilității este o componentă cheie în restabilirea independenței personale. Fie că au posibilitatea de a-și relua sarcinile zilnice, hobby-urile, mulți oameni reușesc să își recapete un sentiment de autosuficiență.
  • Stil de viață mai sănătos: durerea cronică, precum și mobilitatea îngreunată duc, inevitabil, la un stil de viață sedentar. Înlocuirea chirurgicală a genunchiului urmată de kinetoterapie va conduce la creșterea forței, îmbunătățirea stabilității, menținerea unei greutăți sănătoase, și implicit la reluarea activităților fizice îndrăgite.
  • Îmbunătățirea calității vieții: unul dintre cele mai mari beneficii ale unei proteze de genunchi este îmbunătățirea calității vieții. Ameliorarea durerii duce la o stare de spirit mai bună, iar mobilitatea sporită îți permite să te implici în activități imposibil de realizat înainte, permițându-i pacientului să se bucure din nou de viață.

Pentru mai multe informații, vă puteți programa la un consult folosind formularul nostru de contact.

Bibliografie

[1] https://orthoinfo.aaos.org/en/treatment/total-knee-replacement

[2] https://www.aaos.org/quality/quality-programs/lower-extremity-programs/osteoarthritis-of-the-knee/

[3] https://www.health.harvard.edu/pain/4-types-of-knee-implants

[4] https://www.smith-nephew.com/en-us/health-care-professionals/products/orthopaedics/cori

[5] https://www.zimmerbiomet.eu/en/products-and-solutions/specialties/knee/rosa–knee-system.html

[6] https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/knee-replacement/about/pac-20385276#:~:text=One%20of%20the%20most%20common,plastic%20to%20replace%20damaged%20cartilage

[7] https://www.nhs.uk/conditions/knee-replacement/complications/

[8] https://chirurgiagenunchiului.ro/recuperare/recuperare-proteza/

Acest articol a fost scris de către:

Dr. Dragoș Popescu

Dr. Dragoș Popescu este chirurg ortoped supraspecializat în chirurgia genunchiului, Profesor Clinic la Universitatea din Barcelona și singurul ortoped din România care realizează transplant de menisc.