MENISCECTOMIA ARTROSCOPICĂ

Tehnica de meniscectomie este realizată întotdeauna artroscopic. În aceste condiții, porțiunea ruptă de menisc este rezecată cu ideea de a încerca păstrarea și remodelarea unei porțiuni cât mai mari de menisc, pentru a păstra capacitatea de absorbție a sarcinii și a minimiza riscul de a se rupe din nou.
Intervenția chirurgicală
Tehnica chirurgicală implică două incizii mici pe fiecare parte a tendonului patelar: una pentru vizualizare și a doua pentru instrumentele artroscopice. Meniscul rupt este trimat cu grijă pentru a îndepărta orice fragment care ulterior s-ar putea prinde în articulație și provoca durere, dar în același timp pentru a păstra cât mai mult menisc posibil.

Post-operator

În aproape toate situațiile, se permite pacienților să sprijine piciorul în pământ în a doua zi post-operatorie, folosind cârje pentru prima săptămână și ulterior să crească încet nivelul de activitate pe parcursul următoarelor câteva săptămâni. În general, recuperarea este rapidă, iar reîncorporarea la activitățile sportive se face fără probleme în scurt timp.

Deși este o operație simplă și foarte frecventă (este operația artroscopica cea mai frecventă din lume), nu este lipsită de efecte secundare pe termen lung. Acestea variază în funcție de mărimea, tipul leziunii și cantitatea de menisc rezecate pe de-o parte, dar și de alți parametri precum vârstă, greutate, nivel de activitate, alinierea genunchiului, cartilajul rezidual. Spre exemplu, în cazul sportivilor profesioniști, s-a demonstrat că cei care au avut o meniscectomie parțială au un prognostic mai rău în scurtarea carierei lor, comparativ cu sportivii care au o avut o reconstrucție de LIA (ligament încrucișat anterior), care este considerată o intervenție chirurgicală mult mai serioasă.

De aceea, Dr. Popescu recomandă în anumite cazuri o monitorizare anuală a pacienților cu meniscectomie, pentru a preveni deterioarea în timp a cartilajului (sindromul post-meniscectomie).

PROGRAMEAZĂ-TE

Programări telefonice 031.225.25.00 0767.266.876 sau online.
PROGRAMEAZĂ-TE ACUM