Interviu Medicul ortoped Dragoş Popescu leziunile genunchiului

În momentul în care a decis să dea la Medicină n-a fost pentru că simţit că are chemare. În familia sa erau doar arhitecţi. În timpul facultăţii s-a îndrăgostit iremediabil de profesia sa, a ales Ortopedia, şi a decis că trebuie să repare oase şi să redea oamenilor şansa la o viaţă normală.

dragos-popescuA plecat în Spania, a stat printre profesionişti, a muncit şi a învăţat că pentru a fi cel mai bun e nevoie de multă disciplină şi ambiţie. Şi aşa a ajuns să fie singurul chirurg ortoped din România cu experienţă în transplantul de menisc. „Ortopedia este mai practică, mai mecanică, mai puţin medicină tradiţională. Ori asta, ori cu totul altceva. Nu aveam de ales. În timpul facultăţii am avut o bursă de vară la un spital. Un oraş extraordinar, eram tânăr, era clar că asta îmi doream să fac. Sistemul era oarecum asemănător cu cel românesc şi mi-am spus că o să dau examenul acolo. Am dat un examen. De două ori. Prima dată nu am reuşit şi l-am dat şi în anul următor. Am reuşit în Barcelona, la Ortopedie. În Occident medicul se ocupă de o anumită parte a ortopediei, nimeni nu face de toate. Am avut noroc atunci când am terminat specializarea să pot să mă dedic acestui lucru care îmi plăcea. Avantajul supraspecializării de fapt acesta este. Dedicându-te unei anumite părţi a corpului omenesc, pe de o parte, ajungi să o cunoşti mai bine. Orice fel de procedeu legat de zona corpului pe care o cunoşti la perfecţie este cu atât mai simplu cu cât oferă avantajul pacientului că tu faci asta în fiecare zi, iar riscul să greşeşti este mult mai mic. Medicina îţi ia multă vreme s-o studiezi, şase ani de facultate, cinci ani de specializare, apoi supraspecializare. Înveţi tot timpul”, spune medicul Dragoş Popescu.